Ce-am pierdut odată cu Seniorul

5
833
Mă gândesc tot mai serios să mă retrag din presă. Sau măcar să nu mai comentez deloc politică. Bag seamă că vorbesc mai mult la pereți, când văd cum se mănâncă între ei cei din opoziție. Sau cum ziariști pretins ”de dreapta” servesc cauza banului cu orice preț, în loc de cea a adevărului curat. Sigur că adevărul te poate costa, dar chiar nu-ți pasă deloc că lași în urma ta, în trecerea prin lumea asta, mizerie, minciună, rău? Oare de asta venim aici, să încasăm bani și să mergem mai departe pe drumul propriilor lăcomii ce ne-au posedat simțurile?
 
 
Mi-e tot mai clar că România nu are un plan anti-PSD. Sau anti-”Ciumă Roșie”, ca să rămânem în parametri actuali. Mi-e limpede, de asemenea, că NUMAI UNITĂ opoziția poate schimba ceva în țara asta. Altfel nu funcționează! Am spus de prea multe ori asta și văd că tot degeaba. Orgoliile celor din PNL, USR, PMP, grupurile civice sunt atât de mari, încât unii ar prefera să-i vadă pe Dragnea și Tăriceanu la guvernare decât să-și dea mâna cu ceilalți. Au atâta ură între ei pentru greșelile din trecut (și toți au pe conștiință astfel de greșeli!), încât nu mai pot vedea pădurea de uscături. Fiecare are adevărul lui. Fiecare e mai deștept decât celălalt. Sau mai curat. E sub demnitatea lui să accepte compromisul. Deși toți îl au în genă, istorie și ADN.
 
 
Inutil probabil să le amintesc de Corneliu Coposu. Doar Seniorul, în înțelepciunea lui zidită după gratiile comuniste, a înțeles ce mult contează să vezi binele din ochii celuilalt, nu răul. A știut să lucreze pozitiv cu compromisul. Doar așa a putut închega Convenția Democrată Română (CDR), căreia îi datorăm astăzi, mai mult decât ne imaginăm, apartenența noastră la Occident. Coposu a ignorat toate orgoliile distructive și a unit până și ultimele fărâme de opoziție, pentru a răpune balaurul fesenisto-comunisto-iliescian. Și, vai Doamne, ce greu i-o fi fost! Grea misie, să facă echipă unită din PNȚCD, PNL, PSDR, PNL-CD, PNL-AT, PAC, AC, PER, MER, AFDPR etc. etc.! Dar a reușit, pentru că era dirijat de un adevăr atât de simplu: nu poți răpune Ciuma, fără unitate. Nu era loc de privit bârna din ochiul celuilalt, ci de tolerat paiul pentru a bate palma în scopul preluării puterii. 
 
 
Din păcate, Coposu nu ne mai poate ajuta. Deși mi-e tare dor de el! De înțelepciunea lui, de umanismul său, de iertarea față de cei ce i-au greșit, de puterea de a manevra compromisul în interes național, de felul în care și-a cărat umilințele pe umeri în numele suferinței înaintașilor pieriți în temnițele comuniste. Azi, România a intrat aproape complet în zodia ”pragmatismului” și a intoleranței extreme. Toți își judecă misiunea publică prin prisma banului și a directivelor celor ce-l expediază-n cont, a funcțiilor și a calculelor exclusiv materiale. Nu mai contează mize majore, principii, valori. Absolut deloc. Nici în politică, nici în presă, nici în societate. Ci cum să păcălești viața, să-ți ”fie bine ție” și în rest Dumnezeu cu mila. Nu mă regăsesc deloc în acest tip de lume. Nici măcar ca jurnalist liber, mai ales atunci când văd că vorbesc la pereți. Și când constat că experiențe precum cea a lui Corneliu Coposu cu CDR nu mai contează astăzi deloc. 

5 COMENTARII

  1. Nu mai exista oameni precum DL. C.C.!
    și este un singur vinovat:
    comunismul a distrus în om: onestitate, respect de sine, demnitate și a creat OMUL NOU: mincinos, descurcaret (ciubucar), nesimțit.Ne place sau nu, le avem în singe și se transmit din tata in fiu!
    După păreremea numai ptr asta trebuia judecat comunismul:PERVERTIREA ȘI DISTRUGEREA personalității umane în România!

  2. Corneliu Coposu a fost discipolul lui Iuliu Maniu. Stia politica, era intelept, avea principii clare. Nu cunosc un politician din clasa politica actuala care sa intruneasca aceste calitati. Poate exista si la un moment dat o sa iasa la suprafata. Ma asteptam ca dintre tinerii din jurul lui Corneliu Coposu sa se remarce vreunul. Erau cativa care promiteau. Este greu si pentru ei pentru ca trebuie sa-si asigure traiul lor si al familiei. Nu erau oameni bogati sau proveniti din familii bogate, nu aveau un venit ca sa le permita sa se consacre total politicii, asa cum ar fi fost necesar. Poate acum careva dintre ei sa fi reusit sa acumuleze un capital care sa-i permita sa se consacre politicii. In privinta retragerii din presa adl Ciocazanu, nu cred ca este bine. Plecarea fiecarui om corect, valoros, lasa un loc gol care poate fi ocupat aleatoriu de un oportunist, un om fara principii morale sau de un om valoros si corect.Inclin sa cred ca la ora actuala mai degraba este valabila prima varianta. Asa s-a intamplat in politica in toti acesti ani cand multi oameni corecti si competenti s-au retras si se ocupa numai de profesia lor din motive pe care le-am explicat intr-o postare anterioara. Acum domina in politica cei care au intrat doar pentru a-si promova interesele, pentru un castig rapid si usor. Nu cunosc programele, doctrinele partidelor in care au intrat pentru ca nu-i intereseaza, mai degraba i-ar impiedeca in manevrele lor de trecere dintr-o tabara in alta. Emil Constantinescu a gresit cel mai mult cand s-a declarat scarbit de politica si s-a retras. Acumulase o experienta politica care ar fi fost extrem de utila in lupta cu mafiile din partide sau transpartinice. Cunostea functionarea sistemului. Calitatea clasei politice se va imbunatati cand mai multi oameni cinstiti si competenti vor intra in politica si ii vor infrunta pe escroci si incompetenti. Nimic nu se face de la sine, este nevoie de munca, daruire, sacrificiu. Adaug la caracteristicile omului nou creat de regimul comunist, cele pe care le-am spus in aula fialei Academiei Romane din Timisoara auditoriului de la lansarea cartii „Factorul intern. România în spirala conspiraţiilor.” autor gral Aurel Rogojan: mincinos, hot si mitocan. Va dati seama din cine era format in majoritate auditoriul.

    • Vă mulțumesc de încurajare! Nu am luat decizia să renunț, dar recunosc că am picat pe gânduri văzând dezbinarea și ura din tabăra celor ne-PSD, fiecare crezînd că e mai cu moț decât celălalt. Or, asta cui folosește? Exact celor din PSDragnea, nu doar din politică, din toată societatea, așa cum bine menționați și dvs. în aceste mesaje.

  3. De fapt caracteristicile omului nou enumerate de mine sunt aproape identice cu cele din comentariul dl. „coussinou”: mincinos (si la mine este pe primul loc), descurcaret (ciubucar) (eu spun hot), nesimțit (eu spun mitocan).Ne place sau nu, le avem în singe și se transmit din tata in fiu! Nu sunt de acord ca sunt in sange, se stie ca mentalitatea se formeaza prin educatie la care contribuie familia, scoala, societatea, etc. Ridicarea calitatii educatiei este in opinia mea prioritatea cea mai stringenta a Romaniei. Din pacate calitatea corpului didactic a scazut foarte mult. Nu pot face educatie buna niste oameni mediocri sau prost platiti. Cred ca prima data trebuie investit mai mult in educatie, trebuie ridicate salariile cadrelor didactice pentru a-i stimula, dar si pentru a atrage in invatamant tineri valorosi, in stare sa faca educatie de calitate. Apoi trebuie fixate standarde de performanta pentru cadrele didactice si salarizate functie de realizarea lor. Care nu reusesc sa atinga baremurile minime, trebuie sa plece din sistem. Cea mai mare bogatie a unei tari sunt oamenii, capitalul uman. Valoarea lor depinde de gradul lor de instruire, de educatie. Degeaba ai o tara bogata daca nu ai cu cine sa-i exploatezi bogatiile. Un om bine educat stie sa aiba grija de propria sanatate si a copiilor lui. Un om bine educat este si un cetatean responsabil. O democratie functionala cere implicarea cetatenilor, participarea lor la luarea deciziilor, implicarea lor in politica prin inscrierea in partide, in ONG-uri. Toate tarile care s-au dezvoltat mult si repede au investit mult in invatamant si cercetare. In cercetare, in contradictie totala cu Strategia Nationala pentru Cercetare, Dezvoltare si Inovare 2014-2020, care prevedea 0.72% din PIB pe 2018, s-au alocat cca 0.2% din PIB. Rezultatul nu va fi decimarea cercetarii romanesti, ci distrugerea acesteia. Tinerilor care ies din universitati si vor sa se dedice unei cariere stiintifice nu le ramane decat calea exodului. Daca acum s-ar lua masuri de corectare in educatie, rezultatele se vor vedea peste 10-15 ani.In cercetare daca nu se aloca fonduri mai mari, cel putin 0.72% din PIB, multe institute de cercetare vor dispare, iar refacerea unei infrastructuri de cercetare este costisitoare, a capitalului uman este si mai grea, necesita timp mai indelungat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.