Cine va sfârși în Madagascarul anti-justiției?

4
18069

Nu știu dacă știți piesa asta:
‘E noapte in Madagascar / Si intreaga jungla face nani/ Sunt linistiti hipopotamii/ Sub raza lunii de clestar…’.
O cântam când eram elev într-a opta și mergeam cu chitara pe la fete! Ce vremuri!. Dar…nu am ajuns niciodată în Madagascar. Însă dacă trec ăștia legile justiției poate ajung și eu acolo, căci voi fi prigonit politic, probabil – de aceea voi cere azil. Iar cei aflați acolo poate se vor întoarce, căci nu vom avea loc pe aceeași insulă. Doar suntem paraleli, nu?!
PS. Am fost și în Serbia anul ăsta, dar nu am rămas: era ocupat.
PPS. Hai noroc și la mulți ani!

Textul de mai sus îi aparține magistratului Cristi Dănileț – (foto stânga sus), l-a publicat pe Facebook, iar eu l-am reținut aici pe blog cu titlul de ”să nu spuneți că n-ați știut!”. Dănileț e mumă pentru unii, ciumă pentru alții. Nu Ciumă Roșie, aia e boala celor care-l acuză. Mie mi s-a părut mereu un meseriaș al justiției, dar cine sunt eu să vorbesc? Mda, un ex-băsist, mai nou, ”iohannist”. Știu lecția, în funcția de etapa istoriei, mi se aplică o ștampilă de ”omul lui X”. Dacă acuzatorii mei ar fi sinceri cu ei înșiși și drepți în fața lui Dumnezeu, ar avea dovada că, din 90 încoace, deși am fost omul tuturor (mă refer la atacurile de-a lungul anilor), n-am fost, de fapt, omul nimănui.

Dănileț s-a retras o vreme în carapacea lui, după lungi atacuri mizerabile în presa Ciumei Roșii. Și-a făcut meseria, în continuare, la locul lui. Acum însă, ca mulți dintre tinerii săi colegi ce populează justiția, a înțeles că e prea mult să te faci că nu vezi. Sau să fii doar ”profesionist decent”. Nu sunt timpuri de pedanterie. Ci de bătălie. Iar textul de la început e doar ultima lui reacție atipică de magistrat curat și super-afectat că România se sinucide pe drumul democrației neîmplinite.

Radu Mazăre a fugit din țară cu voie de la statul român. De la Carmen Dan, pupila lui PSDragnea, de la Poliția de Frontieră, de la Toader citire, de la magistrații ”aliniați” sau de la cine vrem și nu vrem. Era sub control judiciar. Cu alte cuvinte, n-avea ce căuta dincolo de frontieră. Însă în regimul Ciumei Roșii, orice devine posibil. Inclusiv, prin voia lui Tudorel Toader, un fel de violator al justiției independente, poate fi posibil să poți fura cu legea în mână (vezi ”pachetul” de legi anti-justiție din parlament) fără să pățești mai nimic.

Tudorel Toader (alăturat) e omul trecutului. A ajuns profesor la Drept numai Ciuma Roșie știe cum, a primit binecuvântarea unui fost viitor infractor (Relu Fenechiu) pentru un post la Curtea Constituțională, a ajuns ministru al Justiției întru violarea Justiției numai Liviu Dragnea deține secretul.

Dănileț, teoretic, e omul viitorului. De-aia scrie ce scrie în textul despre fuga lui Mazăre în Madagascar. Nu știu cine va conta mai mult în România de mâine. Ce știu e că mi-ar fi rușine de mine însumi dacă aș fi student sau părinte de student la cursurile unui trădător al statului de drept cum pozează acest Tudorel Toader.

Toader, Fenechiu, Dragnea, Mazăre sunt una și aceeași lume. Dănileț e parte din sufletul #Rezist și al României de mâine, dacă România ține direcția UE, NATO, SUA, desigur. Dar faptul că un potențial infractor (Mazăre) pleacă din țară când vrea pușca lui, într-un regim condus de un alt infractor (Dragnea), cu binețe de la un ministru (Toader) tovarăș cu un alt infractor (Fenechiu), mă face să cred că direcția spre care mergem e …Madagascar. Vorba lui Dănileț, s-ar putea să fim expediați noi acolo, ca deținuți politici, în timp ce alde Măzare va reveni în țară ca învingător al ”sistemului” abuziv de justiție.

Doamne-ferește!

4 COMENTARII

  1. D-le Ciocazanu, gresiti un pic. Mazare a fugit cu voie de la coledzii lui Danilet. Da, exact, cu voie de la cativa judecatori. Mai exact, cu voie de la mai multe complete de judecatori care nu i-au trecut intre obligatiile controlului judiciar si neparasirea tarii. Cautati pe portalul justitiei si veti vedea ca am dreptate. si nu doar un judecator a considerat ca Mazare poate parasi tara, ci mai multi. Unii dintre ei au si manifestat contra prevederilor legale cu privire la introducerea raspunderii magistratilor. Pai cum sa fie de acord cu rasspunderea tocmai ei, adevaratii beneficiari ai imunitatii in fata tuturor porcariilor pe care le tot fac???

    • Nu vă contrazic deloc. Așa e, odată cu asaltul împotriva statului de drept, s-au ales apele și printre colegii domnului Dănileț. Iar unii, cu ADN format în vremea Rodicăi Stănoiu, abia așteptau să trăim într-o astfel de epocă de justiție încălecată politic. Deci, domnule Ghiulbenghian, Ciuma Roșie iese la suprafață și în interiorul justiției.

  2. Toți au fost complici, exact ca si in cazul lui Ghiță. Mazăre știa prea multe, exact cum știa și Ghiță Sebastian, iar ca sa nu-i desconspire la ajutat să fugă.Iar când mă refer la toți, aici ma refer la toate instituțiile statului. Nu poti pleca cu avionul ca si cum ai pleca de la Constanța la Timișoara, nu poti lasa sub control judiciar, o persoană care este condamnată în 7 dosare penale, poti eventual sa-i dai arest la domiciliu, dar măsura controlului judiciar; este o măsură, care se da persoanelor aflate la prima incriminare și care nu a mai avut antecedentele penale și nu mai este cercetat penal pentru alte fapte penale. Deci, ca si in cazul lui Ghiță, toate instituțiile statului român l-au ajutat să fugă, pentru că toți sunt corupți, pentru că Mazăre și Ghiță Sebastian, dacă fac pușcărie, fac si alte capete mai mari, iar ca aceștia să nu facă, l-au trimis dincolo sa-i fie mai bine, atât celor doi cât și celor de aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.