Cum să mori prin lumea largă și să fii omorât a doua oară în țară. Cazul Burghiu-Electromontaj

0
926
Soția lui Gheorghe Burghiu protestează de ani buni, de una singură, în fața Parlamentului României, dar nimeni n-o bagă în seamă

După Revoluție, tot ce era întreprindere socialistă de stat controlată înainte de Securitate a trecut pe mâini private, în general sub controlul acelorași rețele formate din oamenii vechiului sistem. Acolo unde au fost jefuite și n-a mai rămas nimic – vezi cazul Bancorex, unde erau depozitați banii românilor din afacerile statului făcute înainte de Revoluție cu exteriorul – s-a ales praful de tot și a dispărut pur și simplu în neant toată averea românilor.

Au fost și întreprinderi mai mici, de tipul Electromontaj, care au păstrat parte din vechile contracte ale statului român și au supraviețuit tranziției fără prea mult zgomot (ca la Bancorex sau la Crescent&Voiculescu) și au încercat să facă profit și în capitalism. Nu am investigat cine sunt cei care au pus mâna pe această mică bijuterie a economiei românești numită Electromontaj, căci n-a fost niciodată o ”vedetă” de prim-plan. Și poate că nici azi n-am fi vorbit de ea, dacă n-aș fi aflat de moartea în condiții suspecte a unui angajat al acestei companii în Emiratele Arabe Unite – Gheorghe Burghiu.

S-a întâmplat în 2010, iar cauzele morții au rămas încă neclare. Cei de la Electromontaj susțin că omul a murit într-un banal accident de mașină, familia în schimb spune că moartea sa a fost un caz mușamalizat pe axa București-Abu Dhabi, prin relațiile de tip securistic vechi între conducerea întreprinderii, funcționari de la Inspecția Muncii din București, magistrați de la Sectorul 4 București. La ce le-ar fi folosit, totuși, acestora o astfel de cumetrie în lupta cu un simplu angajat? Simplu, spune familia, ca să nu plătească despăgubiri în cazul în care moartea ar fi fost declarată în timpul serviciului. Iată doar una dintre acuzațiile pe care familiei Burghiu le aduce celor din rețeaua Electromontaj-Inpecția Muncii-Parchetul sector 4 București:

”Accidentul s-a petrecut in 24.09.2010, zi de vineri in calendar, iar familia defunctului Burghiu Gheorghe a fost informata inainte de ora 17.00 (ora Romaniei)  de moartea defunctului. La I.T.M . Bucuresti exista ofiter de serviciu de permanenta (24/24) unde pot fi declarate producerea accidentelor de munca.

Angajatorul  SC ELECTROMONTAJ SA BUCURESTI la intelegere cu angajatii I.T.M. Bucuresti au hotarat sa nu inregistreze ACCIDENTUL DE MUNCA COLECTIV petrecut in Emiratele Arabe Unite in evidenta institutiei, ci au facut acest lucru abia dupa ce familia defunctului Burghiu Gheorghe a dat telefon sa intrebe de inregistrarea acestuia in ziua urmatoare lucratoare.

Ca proba incontestabila sta insusi atitudinea Inspectorilor de munca ai ITM Bucuresti care nu au sanctionat in nici un fel ascunderea timp de 3 zile a 2 crime de catre directorii SC ELECTROMONTAJ SA BUCURESTI.” 

Pasajul de mai sus este doar una dintre acuzațiile reclamate de familia defunctului, în acest caz aparent neinteresant pentru opinia publică, dar care aruncă o mare umbră de îndoială asupra onestității statului român și a justiției în raport cu un simplu cetățean. Văduva lui Gheorghe Burghiu luptă de una singură cu morile de vânt, fără să fie băgată în seamă de nimeni. Nu o dată și-a pus pancarte de gât și s-a dus, din Brașovul natal, până în fața Palatului Parlamentului, pentru a-și striga durerea față de felul în care familia ei este tratată de statul român. Fiul ei, George, o ajută și el cum poate, de la distanță însă, fiind plecat, ca și tatăl lui, la muncă în străinătate. Pagina sa de Facebook a devenit o armă solitară în această bătălie aproape imposibilă cu puterea banului care distruge totul în calea ei: oameni, familii, instituții, legi, reguli.

De prea multe ori ne-am obișnuit în țara asta să acceptăm înfrângerea din start în raport cu puterea statului față de simplu cetățean, ceea ce nu e deloc în regulă. Prea puține sunt cazurile de tip Marian Godină (polițistul brașovean care s-a luat la trântă cu întreaga mafiei din Poliție, doar din dorința de a aplica legea în cazul unui potentat din zonă pe care autoritățile voiau să-l scoată basma curată). Există prea multe cazuri în care simplul cetățean e învins dinainte de sistem, prin complicități de tipul celei de față, între companii cu relații și bani, funcționari ai statului și oameni din justiție. Dacă totul e putred pe această axă, atunci omul de rând e deja condamnat chiar înainte de a-și face dreptate.

Nu știu care este adevărul absolut în cazul românului Gheorghe Burghiu, mort în 2010 în Emiratele Arabe Unite, unde lucra ca angajat al Electromontaj SA București. Dar știu că, dacă totul ar fi fost în regulă, familia n-ar fi încercat cu disperare maximă, de atunci și până în ziua de azi, să ceară dreptate până la capăt. Știți de ce e important acest caz care n-a făcut vâlvă în opinia publică? Pentru că tocmai astfel de cauze, fără nume cu notorietate și vedete, ascund bolile sistemului.

Tocmai pentru că știu că în tabăra opusă se află o simplă familie, care nu dispune de notorietatea vedetelor pentru care presa ia foc instant, cei pe axa FIRMĂ-STAT-JUSTIȚIE privesc mortul ca pe o victimă sigură. Una care a murit o dată afară și care este omorâtă a doua oară în țară, prin abuzuri și corupție. Am toată admirația pentru familia Burghiu, care de mai bine de șapte ani nu renunță la lupta ei în numele adevărului și al dreptății. Nu e ușor, dar e singura cale de a face curățenie în acest organism putred al României de tip pile-cunoștințe-relații, care încă sugrumă omul de rând.

Dacă mai există cineva în statul român interesat de dreptate și nu de plecăciuni în fața banului și influenței celor puternici, îi invit să citească mai jos, în detaliu, din plângerea adresată instanței de George Burghiu, fiul celui pierit în Emiratele Arabe Unite, acolo unde muncea ca angajat al ”potentei” întreprinderi Electromontaj:

Cerere de interventie accesorie dosar nr.20712.3.20120001

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.