Dragi lideri USR, în cazul vostru tot Iohannis e de vină?

5
768

Decizia logică și constituțională a președintelui Iohannis de a desemna candidat la funcția de prim-ministru persoana aleasă de o majoritate parlamentară a fost și este contestată vehement pe rețelele de socializare. Argumentele atacurilor rămân însă puerile și puternic emoționale, unele frizând ridicolul (”Măcar s-o fi respins de formă, să arate că nu-i e frică”), altele îndemnând pur și simplu la anarhie de junglă, totul aproape exclusiv în contul unui spectacol istovistor și costisitor, fără niciun rezultat practic.

Klaus Iohannis a făcut exact ce a făcut și Traian Băsescu în 2012, atunci când l-a desemnat premier din partea USL pe Victor Ponta, o persoană infinit mai contestată atunci, în comparație cu Vasilica Viorica Dăncilă astăzi. În ambele cazuri, e vorba de aritmetică elementară: dacă există o majoritate parlamentară clară cu un nume la fel de clar, ca președinte ești obligat de spiritul Constituției să o desemnezi. Sigur, litera Constituției îți permite și să refuzi, dar nicăieri în democrațiile normale nu se întâmplă asta. Doar dacă vrei să provoci un conflict în plus și un val de crize politice, pe care le vor deconta în cele din urmă toți. Realitatea este că nici Băsescu, nici Iohannis n-au nicio vină pentru cum au votat românii la parlamentare. Iar cutuma democratică cere resemnare în fața voinței populare, mai ales când există riscul escaladării tensiunilor politice (suspendarea, bunăoară, care s-a și produs în cazul lui Traian Băsescu).

Alta era situația dacă dreapta politică ar fi fost mult mai consistentă în parlament. Or, asta nu l-a ajutat câtuși de puțin nici pe Băsescu, nici pe Iohannis. La ultimele alegeri din 2016, PNL, USR și PMP au luat împreună un scor slab, ceea ce a propulsat în forță PSD la guvernare. Mai mult, nici după alegeri nu sunt semne bune. Poate că PNL arată niscaiva voință odată cu alegerea lui Ludovic Orban, dar partidul rămâne în continuare defect din cauza fricțiunilor pe axa ex-PDL/PNL/USL. Mai grav e însă ce se întâmplă la USR.

Partidul acesta nou a fost vedeta ultimelor alegeri parlamentare, prin faptul că a reușit să intre în parlament și să spargă monopolul ”clasicilor” (PSD, PNL, UDMR), cu un scor rezonabil (undeva la 7%). Și PMP poate fi considerat o surpriză plăcută din acest punct de vedere, dar el are legătură tot cu trecutul, via fostul președinte Traian Băsescu și parte din vechiul PDL. USR a fost însă noutatea spectaculoasă, reușind să capitalizeze imaginea lui Nicușor Dan, un luptător pentru soarta Capitalei care a făcut saltul curajos și de succes de la partid de București spre formațiune națională. N-a reușit singur, ci și grație unor alianțe locale cu formațiuni noi, de asemenea de mare succes în unele locuri din țară (Târgu-Mureș-Dan Mașca, Iași etc..), dar e tot meritul lui că a putut închega astfel de combinații.

Problemele au apărut însă ulterior. Au apărut tabere formate inițial în jurul liderilor de curente de opinie menite să contureze un profil clar doctrinar al partidului (vezi poziționarea față de capcana referendumului pentru familie, în care PSD a pompat masiv, dar pe care l-a abandonat ulterior subit). Așa s-a produs această ruptură firavă la început, care a crescut exponențial pe termen foarte scurt (câteva luni), soldată cu pierderea conducerii tânărului partid de către Nicușor Dan în dauna mai puțin cunoscutului Dan Barna. 

De aici și până la război total n-a mai fost distanță lungă. 23 de membri USR din diverse filiale, apropiați de Nicușor Dan, au contestat în instanță modul în care a fost ales președinte Dan Barna. Ei cer anularea hotărârii de numire a noului lider. Acțiunea civilă a fost depusă la Tribunalul Bucuresti pe data de 24 noiembrie, la o lună după Congresul USR din 28 octombrie. Primul termen de judecată a avut loc astăzi, potrivit Hotnews. Tabăra fidelă lui Nicușor Dan l-a acuzat public pe Dan Barna că a manipulat procedura de desemnare a delegaților la Congres pentru a-ți asigura victoria. Barna a replicat ferm că alegerile au fost perfect democratice.

Disputa internă se află abia la început și e de așteptat să șubrezească încrederea în ambele tabere. Tinerii, indiferenții sau persoanele care nu simpatizau cu niciun partid clasic au văzut în USR portavocea lor către parlamentul dominat de garda veche a politicii și au dat un ”push” hotărât propulsării USR în actualul legislativ. Acum, probabil că unii dintre ei nu mai simt la fel.

Indiferent cine are dreptate, esența rămâne aceeași: orgoliile fragmentează dreapta politică fără excepție, din 1990 încoace, de pe vremea CDR; sau hai să-i spunem tabăra ne-PSD, mai degrabă, de vreme ce nu e clar dacă USR e dreapta, stânga sau centru (ca să rămânem în zona creatoare de conflict fatal în interiorul formațiunii).

Asta are pe mână Klaus Iohannis. O super-majoritate calificată inspirat ”Ciuma Roșie”, dată fiind agenda ei pro-corupție și anti-occidentală, și o minoritate ce pare să devină și mai minoritară urmare a acestor procese de implozie ușoară de tip USR. De partea cealaltă, un tanc de esență sovietică, cu ambalaj botezat modernist ”i-liberal”, care contează pe o armată de fideli ce nu știu să miște-n front sau ascultă orbește comanda la Dragnea&Tăriceanu din pur interes personal și bineînțeles de grup. Să-i ceri minuni unui președinte ce a dovedit temeinic, de alegerea sa încoace, bună-credință anti-”tanc”, este cel puțin o pretenție exagerat-arogantă, dacă nu o dovadă de lipsă de respect față de un partener loial.

USR, prin liderii săi actuali (poate și Nicușor Dan a împărtășit asta), a fost cel mai vocal ”torpilator” al deciziei lui Klaus Iohannis de a desemna candidatul la funcția de premier al majorității PSD-ALDE. Poate n-ar strica să fie mai rezervat în astfel de situații, ori mai puțin speculant pe gustul #Rezist, atâta vreme cât nici n-a intrat bine în parlament și a început războiul cu el însuși. O spune unul care a fost deseori avocatul partidului în diverse dezbateri TV, înainte și după alegeri, care apreciază calitatea multora dintre oamenii propulsați de această formațiune în parlament (inclusiv acțiunea lor de tip #Rezist pe culoarele Casei Poporului, tendențios constestată) și, dacă mai are vreo importanță, unul care a votat convins cu USR…

Laurențiu Ciocăzanu

5 COMENTARII

  1. Bravo! Esti printre putinii cane au mintea la ei dintre toti ziaristii.Ma uitam alaltaieri la Rares Bogdan si aseara la Dogoiu si nu-mi venea sa cred ce prostii scot pe gura.Imi era mie rusine de aberatiile pe care le sustineau.Cred ca trebuie sa explicam mai mult oamenilor pe retelele de socializare deoarece multi au fost deturnati de astfel de comentatori care nici macar ei nu au inteles contextul in care a fost pus Iohanis.

    • Care erau prostiile? USR și PNL trebuiau să-i retragă sprijinul politic președintelui.De unde și până unde ne ține un președinte captivi??? Moleșeala asta dăunează grav democrației.Nu poți să iei o decizie decisivă pentru țară,pleci.

  2. E foarte deranjat sa vedem cum opozitia (chiar si noi, societatea civila) ne dezbinam la cea mai mica banuiala de abatere. Eu am incredere in presedinte pentru ce reprezinta si pentru ca mi-a dovedit deja ce om este. Asta nu poate fi zdruncinat usor. In nici un caz de nominalizarea unui prim ministru. Bine ca ne balacarim intre noi cu fiecare ocazie si avem pretenti de perfectiune de la noi insine in timp ce puterea fura pe fata dar se apara intre ei.

  3. Lucrurile în USR nu stau chiar așa. Nu stiu care au fost sursele dvs. de informare înaintea scrierii acestui articol, dar sunteți departe de adevăr. Cu siguranță lucrurile nu sunt roz în interiorul partidului, dar de aici până la implozie… de tip USR, o cam luati serios pe arătură. USR este un partid al membrilor, de aceea fiecare are libertatea să își spună opinia, fără să îl deranjeze pe Il Capo. Este normal, ca acest partid sa fie mai vocal in interior, decat „democratia de fațadă” din celelalte partide. Desigur, modul în care inteleg anumiți membri sa își exprime opiniile este discutabil. Nu toate comentariile sunt pertinente. Însă USR este singurul partid cu o proporție de peste 95%, cu oameni echilibrati, lucizi și cu exercițiul dezbaterii de idei. În urma acestei efervescențe se vor ivi si liderii, care vor fi eticheta partidului si exponentii unei noi clase politice. Oare PRESA va fi în măsura sa recunoască acești noi oameni politici, care cu siguranță vor fi total aparte față de dinozaurii de astăzi? Va avea PRESA PUTEREA de a se lepăda de servilismul ce-o caracterizează intr-o proportie covârșitoare, astfel încât să devină ce-a de-a patra putere a unei democrații consolidate? Hmmmmm…

    • Stimate domn, nu am pretenția că opiniile mele sunt adevărul pur. Niciodată nu am avut, deși fac asta de peste 25 de ani. Cu siguranță știți prea puține despre istoria mea de presă/jurnalism, probabil că acesta este motivul pentru care folosiți expresii nu prea politicoase gen ”o cam luați serios pe arătură”. Deși nu vorbiți explicit în ce calitate faceți acest comentariu ușor răutăcios, presupun că sunteți membru USR. Mai mult, am senzația că faceți parte din tabăra actualei conduceri a USR și implicit anti-Nicușor Dan. Nu mă deranjează, e firesc să puneți patimă din acest punct de vedere al partizanatului. Mă bucur că ați descris starea de spirit din partid, sincer chiar sper să fie așa cum spuneți. Am însă un ușor regret: speram că ați înțeles tonul meu critic din perspectiva unui prieten al USR (am făcut confidența că am votat USR), dar se pare că m-am înșelat. Nu de puține ori, în intervențiile mele televizate, am simțit nevoia de a apăra USR când era ținta unor atacuri concertate, dar pesemne că nici asta nu contează. Trag concluzia că tot ce ar conta din interiorul partidului ar fi ca în exterior să se vorbească doar de bine. Îmi pare rău, dar n-am făcuta asta niciodată. Altfel, dacă un comentariu sincer din partea unui partener al USR e privit ca un atac, mi-e teamă că partidul nu se îndreaptă spre acea stare de 95%…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.