Iohannis, da, e ”neconflictual”! Dar în sens opus lui Suleyman de Teleorman

0
1153

Președintele României a demonstrat azi, o dată în plus, ce superficial l-au judecat unii când l-au acuzat că n-a tăvălit-o pe jos Vasilica Dăncilă atunci când s-a trezit pe masă cu numele ei pentru funcția de prim-ministru.

Calm și ”neconflictual” (vorba lui Dragnea), Klaus Iohannis a explicat de ce a desemnat candidatul PSD-ALDE la funcția de șef al guvernului. Iar motivele țin în principal de lege și ordine. Constituția (ca în toată lumea civilizată) dă parlamentului puterea nr. 1 în stat, consacrată de majoritate. Când există o majoritate clară, ca președinte al României ai două opțiuni: s-o accepți în spiritul legii sau să te iei la trântă cu ea, de ochii lumii. Adică, în cazul doi, să dai foc la țară ca să ale arăți unora că ai mușchi.

E o copilărie, pentru un om ce are țara pe mână, să decidă așa de simplist și să acționeze doar din interes personal/electoral. Sunt convins că atunci când ajungi într-o astfel de funcție, altfel judeci decât înainte. Te simți responsabil să nu dai curs unor aventuri periculoase, să nu arunci țara în haos, doar pentru sânge pe pereți.

Da, așa cum am mai scris la cald AICI, Iohannis a ales în interesul țării. Neconflictual, vorba lui Dragnea, dar în sens opus lui ”Suleyman de Teleorman” (botezat așa după ce am aflat că era fan al serialului turcesc ”Suleyman Magnificul”). Pentru ”Sultanul Dragnea”, neconflictual înseamnă să nu miști în front în fața lui. Pentru Iohannis, în schimb, sensul e unor de mare responsabilitate publică – un om de stat alege pacea războiului, în democrație, dacă are de ales.

Am fost printre foarte puținii care au comentat favorabil gestul președintelui, înotând împotriva curentului cumva. Mă bucur că am făcut-o, în special pentru că mulți oameni de bună-credință au înțeles ulterior de ce a fost mai bine cum a decis el atunci. Unii, mult mai puțini însă decât inițial, interesați să creeze dezamăgire în jurul imaginii lui Iohannis – fie din dragoste pentru alt politician, fie pur și simplu din dorința disperată de a vedea PSD răpus-, continuă să taxeze acea decizie. Nu-i bai. Până la urmă, suntem (încă) liberi, nu?

CITEȘTE ȘI:

Alături de președintele meu! Și Băsescu l-a pus pe Ponta

Suleyman de Teleorman. Dezvăluire despre modelul de conducător al liderului PSD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.