Nu putem aştepta alegerile din 2020! Poate fi prea târziu

9
3725

Asistăm la o lovitură de stat de drept în derulare. Exact cum Hitler a procedat după alegerile din vara lui 1932, când a folosit numărul mare de parlamentari nazişti din Reichstag pentru a acapara instituţie cu instituţie şi a distruge ulterior orice formă de opoziţie. Germania era democraţie şi a devenit peste noapte dictatură fascistă. Liviu Dragnea face la fel, în România. Foloseşte anonimii din parlament, care îi susţin atacul la democraţie, plus toţi complicii din instituţiile statului (vezi Avocatul Poporului).

Opoziţia, oricât de bine intenţionată ar fi, nu poate opri acest tanc totalitar cu vorbă bună şi instrumente clasice. Nu poate da jos guvernul, nu poate opri ordonanţe de urgenţă care desfiinţează practic justiţia independentă, nu va putea opri nici atacul la presa liberă (în pregătire). Nu poate face, de fapt, NIMIC concret şi punitiv pentru a stopa acest asalt. Dimpotrivă, îi furnizează lui Dragnea complici care să-i susţină planul dezbinării sociale prin operaţiuni gen referendumul pentru familia tradiţională.

Aşadar, se pune întrebarea naturală „Cine îi mai poate opri?”. Sigur, ne putem complace în aşteptare până la viitoarele alegeri parlamentare (2020), sperând că PSD şi ALDE se vor descompune. Dar mie, personal, mi se pare deja o carte pierzătoare. Başca faptul că şi să vii atunci la putere, după un prăpăd economic lăsat moştenire de Dragnea şi Tăriceanu, va fi sinucidere curată. Vei fi obligat să tai în carne vie, după model Boc, şi te vei prăbuşi rapid. Îmi pare o MARE capcană să mizăm pe prăbuşirea PSD în sondaje crezând că asta va fi suficient. Altfel, sunt 100% sigur că, odată scăpată de puşcărie, gaşca Dragnea&co. va face alt plan, pentru furtul alegerilor viitoare.

Să nu uităm, omul e specialist în hoţia la alegeri, a fost deja condamnat definitiv pentru asta. Unii spun că n-are cum să fure alegerile, că sunt observatori, partide de opoziţie, BEC. Zău? Şi cine promite solemn că ele vor conta covârşitor? Aşa cum a procedat cu referendumul recent, va dezbina opoziţia şi ţara cu subiecte sensibile: homosexuali, avort, pedeapsa cu moartea etc. – teme care nu schimbă cu nimic viaţa omului de rând, dar care îl ajută enorm pe Dragnea să şubrezească puternic orice alternativă.

Să nu uităm de reţeaua lor de primari, asistaţii social, başca golirea ţării prin emigrare, care tot în favoarea lui lucrează (pleacă masiv votanţi anti-PSD&ALDE, nu votanţi USR, PNL, România Împreună). Nu cred că, aşa cum merg treburile acum în România şi în contextul tulbure internaţional (favorabil Ciumei), Dragnea nu va continua atacul la democraţie după model Hitler. Ştiu, poate sună exagerată comparaţia, dar modelul există deja, de ce nu l-ar folosi? De ce n-ar luat România prizonieră „pas cu pas” când mai nimeni nu-i poate bloca total?

În plus, priviţi la vizitele externe ale camarilei lor. Mută busola pe direcţia est. A fost Orlando în Rusia (fusese înainte şi Valer Dornean). „Eminenţa cenuşie” pe economic, Darius Vâlcov, caută deja alternative financiare la UE, prin curtea Chinei, Emiratelor. Dragnea a încercat înainte vreme mutarea cu Israelul, iar mai nou Veorica a luat calea Turciei lui Erdogan – şi el un model pentru Dragnea, ca şi Hitler. Practic, băieţii lucrează pe faţă la planul alternativei la UE. E clar că atacul la statul de drept presupune costuri financiare dinspre Bruxelles. Şi ştiu că au nevoie de bani din altă lume prin care să poată plăti pensiile şi salariile bugetare. Măcar de moment, sau pe termen scurt, după ce vom fi de facto în afara Uniunii Europene (poate şi de jure).

Prin urmare, România ne-PSD nu mai poate aştepta, nici uza de mijloace clasice (opoziţie parlamentară, plângeri la CCR, moţiuni, proteste, mitinguri etc.). Aşa cum bine spunea Mihaela Miroiu, e nevoie de mai mult. De o forţă cel puţin la fel de devastatoare precum atacul declanşat de PSD-ALDE la România democratică europeană. O soluţie ar fi nesupunerea civică, dar mulţi o pomenesc şi nimeni nu acţionează. De asemenea, greva generală sau blocajul din economie.

În fine. E nevoie de altceva. Trebuie să spunem „STOP” sau „PE-AICI, NU SE TRECE!”. N-aveţi acces pe drumul către Europa! Să-i oprim ACUM, nu mâine! Căci dacă vom ajunge în 2020 – cu majoritate PSD, ALDE, UDMR, Minorităţi, plus trădători de pe la PNL, PMP şi alte locuri care i-au furnizat deja parlamentari lui Dragnea -, atunci imaginaţi-vă ce va urma în perioada 2020-2024! Când ai pus mâna pe banul public, ai luat prizonieri justiţia, serviciile secrete, presa, când opoziţia va fi doar cea „agreată” şi când ţara va fi tot mai goală de populaţie activă, ce te mai opreşte să fii Hitler al României?

9 COMENTARII

  1. Ca de obicei, mesaje panicarde, logica zero. Chiar presupunand ca astia cauta alternative la UE, nu e nici o problema – UE nu e o variabila ne-negociabila. Valorile Romanilor nu s-au aliniat niciodata celor europene la un nivel mai profund decat cel declarativ. Ar fi timpul sa dam jos mastile, zic.

  2. Variantele Romaniei la iesirea din UE sunt China sau Rusia. Pana acum SUA ne-a tratat ca pe o colinie sau o sluga ca si UE, iar cei doi mari stiu si vad situatia dezastruoasa a tarii noastre. Si ei au interese la fel de mari ca si SUA in zona Balcanilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.