Sărbători fericite din partea lui ”Moș Laurențiu”!

5
5852

Indiferent cât de ”maturi” trecem prin viață, rămânem veșnic niște copilandri ascunși sub masca seriozității. În interiorul nostru, copilul din noi nu se maturizează niciodată. Ce bine! Altfel n-am mai fi aceiași de Sărbători. Am fi tot ”maturi”. ”Oameni mari”, cu planurile noastre, cu griji, cu socoteli și mai ales cu dorința uneori exagerată de a ne compara cu alții prin ochii materialului acestei lumi.

Ca ”matur”, am experimentat multe: joburi, ”provocări”, dorințe, economii, călătorii, nevoia de ”a acumula”, chinurile de a rezista tentației de eliberare față de slujba ce aduce bani la pachet cu disconfort.

Astă-vară, am schimbat prefixul pe 50 și îmi dau seama că nimic din toate cele de mai sus nu mă face mai fericit decât bogăția oamenilor din viața mea. Poate că, financiar vorbind, acum m-aș putea declara mai nemulțumit decât multe dăți din trecut, dar a trebuit să experimentez marele avantaj de ”a nu avea” pentru a descoperi că marea fericire vine din altă sursă.

Nu spun că urăsc banul – dimpotrivă -, dar n-aș mai face pentru el sacrificiile de altădată, care deseori înseamnă (cel puțin în lumea asta) lovituri pe care trebuie să le primești pentru a nu-ți distruge ”confortul material”: toleranța față de rău, obligația de a nu-ți păsa de alții sau de a face pe durul, ”inteligența” de a te strecura printre capcanele organizației plătitoare, compromis, negativitate, venin, săpături între colegi, turnătorii, securisme chiar, lașitate în fața adevărului evident. Nu spun nici că am bifat tot inventarul de mai sus, dar nici că am scăpat integral de el.

Doamne-ferește să pretind că trările mele sunt literă de lege! Fiecare simte altfel. Vorbesc doar despre ceva ce-am descoperit în timp privindu-mă ceva mai atent pe mine însumi. Revin. N-am uitat niciodată de unde am plecat. Și admit că mă bucur mai mult de averea umană din jurul meu acum când tentațiile financiare nu mai contează ca înainte.

Uneori, cred că doza ”copilului din mine” e atât de mare încât n-o să mă maturizez niciodată suficient de mult încât să nu devin o povară pentru cei apropiați. 🙂 Iar ce dovadă mai bună poate fi decât bucuria imensă pe care o simt în mijlocul Sărbătorilor de iarnă ca atunci când îmi târam cizmele prin nămeții copilăriei. Anul acesta am ”aterizat” iar în Gorjul natal, pe ulițele năzdrăvăniilor mele de țânc tare neastâmpărat.

Mulți mă văd azi drept un blajin om mare, dar când îmi aduc aminte câte necazuri le provocam alor mei, zău că-mi vine să mă iau la palme. Însă eram juniorul în stare pură, nesăbuit în a executa milimetric sarcinile de țărănuș având în fișa postului muncile câmpului. Am fost de toate: văcar rupt în fund, cosaș, trăgător de vaci pe brazdă, strângător de lemne pe șest (pădurarul comunist era poteră rea, nu se gândea cu ce ne încălzim iarna), cărător de paie, curățător de știuleți, încărcător de dovleci etc. etc.. Mi-am făcut acceptabil treaba, dar recunosc că uneori fugeam și-i lăsam baltă pe-ai mei taman când aveau mai mare nevoie. Mătușa Geta poate depune mărturie.

N-aș da însă acea copilărie pe nimic altceva mai confortabil. Dumnezeu a știu El mai bine de ce a vrut să mă formez la școala vieți pe tarlaua comunală din Dăneștiul meu. Iar eu nu-i voi putea mulțumi niciodată suficient pentru toate cadourile ”banale” primite de Sărbători: sorcova vesela (ce bani făceam cu ea, dar și ce ușor îi cheltuiam!), săniuța ce zbura peste toate limitele zăpezii în competițiile noastre improvizate pe dealuri căsăpite cu zăpadă, colaci nărăvași fierți printre caltaboși, niscaiva dulciuri – nu multe, ca azi, pe-atunci nu existau decât ”pe sub mână”.

 

Greutățile juvenile m-au îndârjit să învăț carte ca ”să scap” spre ”lumea bună”. Și am făcut-o și pe asta. De mulți ani trăiesc în București, am o carieră de 25 de ani de presă liberă și curată, am condus redacții, secții, pagini, am scris mii de articole, relatări radio sau intervenții la TV, dar nicăieri nu mă simt mai împlinit ca aici. Măcar de Sărbători.

E una dintre cele mai frumoase forme de bogăție. Alături de familie, de prieteni dragi, de ”Colindeți” sau ”Pițărăi” – tradiția noastră de Ajun. Tineri și bătrâni se strâng la capul satului și pleacă în pelerinaj pe la fiecare casă, de unde ”colectează” un mic cadou. Fiecare dă ce poate/are, după posibilități: un colac, o ”Eugenie”, o portocală. Fane Căpitanu dădu azi chiar o gogoașă caldă, tare bună fu!

Nu micile bunătăți contează, deși când eram mic abia așteptam să fac bilanțul dulciurilor cărate precum Mutulică spre casă.  E vorba de obicei, de tradiția vie, de o lume simplă ce rezistă dincolo de generații. Sau de întâlnirea cu cei pe care nu-i vezi tot anul, de urări de bine, de bucurie, de frăția între generații produsă printr-o simplă îmbrățișare, pe drum. Ori de ocazia de a poza, mai nou, cu telefonul vreo casă veche și-arătoasă ce parcă nu vrea să se predea modernismului fad. Nu-i asta bogăție?

Aș vrea să vă povestesc și despre cele pe care le cunoașteți mai bine decât mine. Dar știu că mă veți certa pentru ”banalități” cu sarmale aburind fără să te-aburească, cozonaci în cocă îmbietoare, șorici proaspăt, caltaboși plămădiți în bucătăria din curte prin măiestria culinară a trei generații, vinul fiert cu potențial de veselie roșie-n obraji sau pomana porcului de-ți lasă gura poame. Prin urmare, mă opresc aici. La bogăția Sărbătorilor simple. Banale. Sincer de banale. Dar tare frumoase. Nu știu dacă mai există pe lume un banal atât de pur și încărcat de fericire. Sau poate îmi place mie să cred că nu. Vedeți cât de copil am rămas? 🙂

Sărbători fericite și La Mulți Ani din partea lui ”moș Laurențiu”!

5 COMENTARII

  1. Sărbători fericite,Laure!Fantastic,cât de mult mă regăsesc la53 de ani,în tot ce ai scris,parcă mi am revăzut și eu copilăria.Multă stimă!

  2. Sărbători fericite,Laure!Ție și familiei.Fantastic,cât de mult mă regăsesc în tot ce ai scris,parcă mi am revăzut și eu Copilăria.

  3. Craciun fericit !
    Iti doresc acest lucru tocmai din indepartata Scotie ,mai precis din Stonehaven ,un orasel pitoresc ,port la Marea Nordului , unde sant in vizita la nepotica mea , Ioana -princess of Aberdeen care locuieste alaturi de parintii ei, respectiv Anca fiica mea si Andrei ,ginerele meu care este preot al Bisericii romanesti din Aberdeen

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Moderarea comentariilor este activată. Poate dura ceva timp până ce comentariul tău va fi aprobat.